Istoric

LEGENDĂ ŞI ISTORIE

 In Podisul Moldovei, pe malul de vest al raului Prut, se afla Judetul Vaslui, cu tinuturi legendare si istorice, scaldate de apele ce se varsa in raul Barlad.

     Unuia dintre afluientii Barladului i se spune Stemnic si izvoraste din partile de miazanoapte ale satului Buda.Pe malul stang al acestui parau, nu prea mare si nici prea repede, era asezat inca din timpul lui Stefan cel Mare, satul numit inca de pe atunci-potrivit legendei-OSESTI.Paralel cu paraul Stemnic era si este drumul de legatura intre targurile Vaslui si Roman.Situat in partea de rasarit a paraului, drumul era o cale principala de comunicatie intre cele doua’’ cetati trguri”.In partea de rasarit a Stemnicului si a drumului amintit se gasea satul Osesti, intrat in legenda, potrivit unei intamplari ce a avut loc in timpul intoarcerii Domnului Stefan cel Mare cu oastea sa de la victorioasa lupta impotriva turcilor de la Podul-Inalt.

Ajungand in satul nostrum asupra noptii, domnul a hotarat sa faca popas de odihna aici, daruind ostenilor din aceste locuri pamanturi. Terminand cu problemele administrative, Domnul da semnalul de plecare si oastea se pune in miscare, continuandu-si drumul spre catatea de scaun a Moldovei. Nu dupa mult timp o veste nu tocmai buna ajunge la domnitor. Unul dintre copiii sai de curte sau vreun “fiu” al Mariei sale a uitat seaua calului in locul unde facusera popasul. Se pare ca acea sea era una la care domnitorul tinea foarte mult, si a trimis cativa osteni in cautarea ei. Sositi in satul din care cu putin timp plecasera, trimisii domnului intrebau din om in om :o sea stii bre?”. Gasind seaua, la intoarcerea cautatorilor, domnul porunceste ca locul popasului unde a fost pierduta seaua si gasita in acelasi timp, sa fie numit OSASTI, probabil de la textul intrebarii in cautarea seii :O SEA STII BRE”. In decursul timpului denumirea satului a devenit OSESTI. Iata asadar, care este izvorul faptelor, “nasul” si intamplarile petrecute, ce au dus la numirea satului nostrum in acest fel.

Dar cate lucruri importante si interesante nu se pot spune despre o asezare omeneasca asa cum este satul nostrum. Dupa stingerea din viata a Marelui Domn, la 2 iulie 1504, cand toata lumea si mai ales dulcea Moldova l-a plans ca pe cel cel ce a fost”primul intre principii si crai al pamantului”, neamurile pagane, cat si cele secuie, au inceput a cutreiera acest colt de “plai mioritic” in lung si-n lat dupa bunul lor plac.

Cum drumul de legatura dintre Vaslui si Roman si-a pastrat important ape care o avusese in timpul lui Stefan cel Mare, multi nepoftiti si nedoriti musafiri, ii vizitau pe urmasii lui Stefan, pradaciunile si silniciile tinandu-se lant. Vazand acestea, oamenii gloriei de altadata, acum aceiasi, dar fara spada biruintei, ca aceste neamuri pagane nu se mai linistesc, iar imprejurarile istorice vesteau timpuri si mai grele, ei neavand posibilitati de aparare, si-au parasit vechea vatra a satului, indreptandu-se mai catre soare-rasare, spre codrii falnici care se gaseau la distanta de 1-2 km.de sat.

Veniti aici sub pavaza padurilor, la umbra falnicilor stejari, locuitorii vechiului sat Osasti, si-au inceput viata lor pasnica, mai ferita acum de privirile nepoftitilor straini. Lemnul fiindu-le la indemana, au putut sa-si dureze repede locuintele, intemeind astfel noua asezare a satului careia i-au pastrat numele dat de Marele Domn Stefan cel Mare, OSASTII. Casele erau facute din barne si pamant amestecat cu paie si pleava, cuprindeau o incapere nu prea mare num ita “tinda”, si una sau doua “odai” mai mari. Aveau o singura usa de intrare si poate una tainica de iesire. Odaile aveau doua geamuri cu patru ochiuri de sticla.

Locuintele erau acoperite cu stuff, papura, paie de grau sau cu sindrila la gospodarii mai avuti. La inceput casele nu erau prea dese si erau asezate pe partea de rasarit a dealului pe care trece drumul ce leaga Vasluiul de Negresti. In partea de rasarit, curg apele unui paraias numit si astazi, Paraul Ruginoasei, ce izvoraste din partea de miazanopte , locul numit Codul Rachii, si se varsa in Stemnic pe la locul numit Capul Dealului.

     Pe partea de rasaeit a paraului, de unde se inalta dealului numir Ruginoasa, nu au fost ridicate case pana in sec. al XIX-lea. Era locuita in schimb partea de miazanoapte a dealului denumita Baneasa dupa numele primului gospodar Banu care si-a construit aici prima casa. Celelalte zone ale satului sunt numite: Parloage, Poarta Tarnii, Deal, Vale.

Noua asezare era imprejmuita cu gard de spini sau nuiele, fiecare gospodar avand portiunea lui de intretinut. In sat se intra prin patru porti, la fiecare punct cardinal cate una. La fiecare poarta pazea cate un paznic. Dupa lasarea serii si in zilele de sarbatoare nu se mai intra sau iesea din sat cumijloacele de tractiune animala, o masura si o practica mostenita, care explica situatiile grele ale locuitorilor datorate navalitorilor straini.

Oamenii acestor locuri, urmasi demni ai lui Stefan cel Mare, si-au pastrat limba vorbita, obiceiurile, credinta si pamanturile pana in zilele noastre. Stabiliti pe noua asezare, oamenii locului, crestini si cu frica de Dumnezeu si-au construit ca lacas de inchinare o biserica din nuiele lipita cu lut, ce a durat pana la 1812, cand a fost construita actuala biserica, de catre mesterul Chirila Pacla venit din Basarabia. Dupa spusele batranilor, la construirea bisericii s-a folosit lemnul stejarilor de pe loc, barnele groase fiind cioplite si inchingate”in cleste”.

Legenda despre istoricul bisericii, spune ca dupa terminarea construirii lacasului, obstea satului, vrand sa-l aiba ca gospodar si bun mester in comunitatea lor, i-a dat in partea de apus a bisericii, atata loc de siliste cat a putut el sa cuprinda aruncand cu barda dintr-un nuc batran, in cele patru directii. Intreaga siliste a masurat 40 de prajini. Aici si-a construit casa mesterul Chirila, tot din barne de stejar la fel ca si biserica.

Astfel in jurul bisericii s-a intemeiat actuala asezare a satului OSESTI, care dureaza de veacuri pe aceste meleaguri, si ai carui locuitori s-au ocupat in cea mai mare parte cu agricultura si pastoritul. Desigur ca au existat si mestesugari in ale fieraritului si dulgheritului care nu au fost fauritorii unei arte in meseriile respective, ci au creat doar utilul, lipsind elemental estetic. Femeile, asa cum le-a fost harazit de la inceput, au stat pa langa vetrele lor si s-au ocupat de cresterea si educarea copiilor, si cu munca la camp vara. Iarna, mainile lor harnice teseau frumoase covoare cu care isi impodobeau peretii odailor si injghebau zestrea fetelor de maritat, tesaturi din panza de casa din care confectionau obiectele de imbracamintepentru membrii familiilor lor, un loc important ocupand lucrul sumanelor. Legenda mai spune ca locuitorii noii asezari au pastrat vechiul nume de OSESTI in amintirea marelui lor Domn Stefan cel Mare, ei insisi fiind oameni destoinici si viteji, inalti si spatosi cu parul lung si mustata, cu privirea agera si auzul ascutit la vestile de razboaie.

Ascunsi aici intre dealuri, rareori ieseau de sub culmile lor acoperite de paduri, vii si livezi. In timp, fostul drum de legatura dintre cele doua “cetati” targuri, Roman si Vaslui si-a pierdut importanta, si doar nevoile mari ale obstii ii faceau pe cate un ii sa mearga prin alte parti mai rasarite spiritual si economic sa rezolve diferite probleme; la intoarcere cu sufletul necajit mai aducea ceva nou din cele ce vazuse sau auzise pe unde mersese, in estetica rudimentara a consatenilor sai.

Mersul timpului, civilizatia si patrunderea modernismului in toate domeniile de activitate, au facut ca toata zestrea spirituala si cultural-traditionala mostenita de la stramosii nostri sa-si piarda valoarea, sau chiar sa se piarda cu totul.

Documentele istorice atesta faptul ca satul OSESTI are o istorie veche asa cum spune si legenda acestuia. Astfel, in martie 1488(valeatul 6996), satul apare intr-un document-istoric, dat de Stefan cel Mare, domn al Moldovei intre anii 1457-1504, prin care era intarit un schimb de teren facut de Duma Clucer cu Toader si cu fratii sai.Schimbul facea referire la satul Grozesti ( probabil vechea denumire a satului ) pe Stemnic, dat de Duma lui Toader. In legatura cu acest document, exista un rezumat in care apare valeatul 6992 ( anul 1484 ), in copia unei anaforale din 5 iunie 1801, care oferea informatii despre razesii din neamul Grumeza de pe mosia Sacalusa aflati in pricina cu razesii de pe mosia actualului sat.

Intr-un alt document, datat 23 martie 1546 ( valeatul 7054 ), Petru Rares, domn al Moldovei a doua oara ( prima domnie 1527- 1538, a doua domnie 1541-1546), intarea un uric Saftei, fiica lui Ion Ciocarlie, jumatate din mosia Grumezesti pe Stemnic, partea de sus, spre apus si jumatate dinsatul Saracinesti, pe Telejna partea de sus. Tot in acest uric Petru Rares intarea celelalte jumatati ale mosiilor satelor amintite, nepotilor Saftei, Condrea, Dolca, Alba si Zaharia copiii Uratei( fiica lui Toader Onicico). Jumatatea din satul OSESTI o avea Toader Onicico prin uric de cumparatura de la Stefan cel Mare, iar jumatatea de Saracinesti era din uric de cumparatura de la strabunii lui Stefan cel Mare, v oievozii Ilies si Stefan, fiii lui Alexandru cel Bun ( domn al Moldovei intre 144-1432).

Intr-un alt uric, dat de aceasta data de voievodul Constantin Moghila ( Movila, domn al Moldovei intre 1607-1611), in luna septembrie 1609 ( uricul apare fara zi ), era intarit Anuscai, sotia lui Petru Stolnicul, 30 de falcii da fanat din hotarul OSESTILOR.

La 8 octombrie 1631, la Iasi era dat un alt uric de intaritura prin care voievodul Moisa Moghila ( Movila, domn al Moldovei intre anii 1630-1631 si 1633-1634) dadea “slugilor sale Porcea, paharnic si fratelui sau Postolache, fiii lui Toma din OSESTI, partea Anghelinii din OSESTI, din drumul Valcelelor la Valea Lupului, cu loc de prisaca, cumparata de la Anghelina Poeneasa cu 50 de taleri batuti cu zapis de marturie de la oamenii din Tibanesti, Muntenesti, OSESTI; a cincea parte din jumatatea de sat cumparata de la Macovei, fiul Anghelinii, cu 13 taleri batuti cu zapis de marturie de la oamenii din Cozmesti si Balesti; a cincea parte din jumatate de sat, cuvenit din fanat si tarna, cumparata de la Alba, fiica Anghelinii, cu 20 de taleri batuti.”

La 30 august 1660, la Iasi, Stefan voievod ( Stefanita Lupu, domn al Moldovei intre 1659-1661), hotaraste printr-un nou uric sa fie data manastirii Rafaila jumatate de poiana in iazar din hotarul satului OSESTI, pe Stemnic,tinutul Vaslui, pantru care s-au parat feciorii nemului Porcii cu Baisanestii.

Din documentele mentionate mai sus se observa ca parti din sat au avut mai multi stapani si ca portiuni de fanat, vaduri de moara, gradini, prisaci, paduri, au facut obiectul acestor tranzactii.

Atestarea documentara a satului in jurul anului 1484, in timpul domniei lui Stefan cel Mare, conduce la concluzia( ca si datele legendare despre sat ar fi adevarate), ca intr-adevar, satul OSESTI dateaza din timpul marelui voievod.

Perioada feudala este bine reprezentata prin descoperirile arheologice ce s-au facut in aceasta zona, descoperiri care atesta ca spre sfarsitul secolului al-XV-lea este caracteristica transferarea satului pe vatra actuala, dupa stramutarea de pe vatra initiala aflata mai spre nord.

Astazi satul OSESTI este centru de comuna al comunei OSESTI, care are in componenta sa si satele Buda, Valcele si Padureni.

Avand in vedere radacinile adanci in timp, primele atestari documentare cat si cele istorice si legendare, ca marturie, satul fiinteaza pe aceste locuri de pe vremea lui Stefan cel Mare.